Inventarea termometrului

Galileo Galilei (1564 - 1642) este considerat inventatorul termometrului. El a luat un balonas de sticla de marimea unui ou de gaina, la care a sudat un tub de sticla subtire ca un pai. Celalalt capat al tubului l-a introdus intr-un vas cu apa. Incalzind si racind balonul, apa a inceput sa se ridice si sa coboare din tub. Dar "primitivul" termometru era sensibil atat la schimbarile de temperatura, cat si la cele ale presiunii cu care aerul apasa asupra apei din vas, putand fi folosit deci si ca barometru.

Ceva mai tarziu, Ferdinand de Toscana a adus unele perfectionari termometrului lui Galilei, inlocuind apa din tub cu alcool, iar tubul l-a astupat cu un dop, pentru ca aerul sa nu mai exercite presiunea asupra alcoolului. Pentru a putea face citiri, trebuiau adaugate diviziuni pe scara termometrului. Dar in functie de ce temperaturi? Multi ani aceasta problema i-a framantat pe fizicieni. Unii sustineau ca scara termometrului sa fie cuprinsa intre temperaturile zilei celei mai friguroase si celei mai calduroase a anului. Altii erau de parere sa se ia un punct fix, cum ar fi temperatura corpului omenesc, iar ca extreme temperatura de fierbere a uleiului si amestecul dintre gheata si sare. In sfarsit, s-a ajuns la conventia ca marcajul scarii termometrului sa se faca intre cele doua puncte termice: cel de fierbere (pozitiv) si de inghet (negativ) a apei.

In 1714 germanul Daniel Gabriel Fahrenheit (1686 - 1736) foloseste pentru prima data mercurul la termometru si stabileste o gradatie care se mai intrebuinteaza si astazi. In 1731 suedezul Anders Celsius (1701 - 1744) aduce o importanta perfectionare privind modul de divizare a scarii termometrului prin folosirea gradelor centezimale.

Bibliografie:
- Ioan Stancescu, Sergiu Baliff, "Meteorologie fara formule", Editura Albatros.